Politică

PNL a depășit AUR în sondaje. Cîțu câștigă din ce în ce mai multă încredere din partea românilor

Datele furnizate de INSCOP în cel mai recent sondaj indică că PNL a întrecut AUR în intenția de vot a românilor, clasându-se pe locul al doilea, după PSD. Schimbarea vine, cel mai probabil, pe fondul aparițiilor dese ale președintelui Klaus Iohannis și premierului Nicolae Ciucă, dar și din cauză că partidul lui George Simion a fost acuzat în nenumărate rânduri de atitudini pro-ruse, explică Remus Ioan Stefureac, reprezentantul Grupului de Gândire Strategică.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, politologul arată că PSD se află pe primul loc în sondajul INSCOP, cu cu 32%, față de 32,7% în februarie. Social-democrații sunt urmați îndeaproape de PNL cu 19,9%, care a înregistrat o creștere față de luna februarie 2022, când avea 16,6%. Pe următoarele două locuri se află AUR, cu 18,9% față de 22,4% în februarie, apoi USR, care se menține în jurul prajului de 10%.

Stefureac mai subliniază subliniază că PSD și USR au stagnat în procentele anterioare războiului din Ucraina, în timp ce creșterea PNL poate fi pusă pe seama activității recente a președintelui Klaus Iohannis și a premierului, „care câștigă puncte pe fondul vizibilității foarte mari în asociere cu repere de credibilitate precum NATO și UE”.

„Scăderea usoara a AUR poate fi explicată prin dispariția formațiunii din prim-planul atenției publice, dublată de acuzații care au fost aduse de mass-media si adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid”, afirmă Remus Ioan Stefureac.

În ceea ce privește modul în care războiul din Ucraina va afecta intenția de vot a românilor, acest lucru va fi decis de modul în care partidele aflate la guvernare vor gestiona situația, dar și de poziționarea acestora în raport cu agresiunile Rusiei. Stefureac afirmă că, deocamdată, este greu de spus „dacă efectele războiului din Ucraina asupra intenției de vot sunt temporare, datorate contextului emoțional sau ele se vor adânci”. 

Florin Cîțu urcă în sondaje

Sondajul realizat de ARGUMENT arată că liderul național-liberalilor, Florin Cîțu, câștigă din ce în ce mai multă încredere din partea românilor. Fostul premier se află pe a patra poziție, după liderul social-democraților Marcel Ciolacu și premierul liberal Nicolae Ciucă, dar și șeful ProRomânia, Victor Ponta.

Conform datelor puse la dispoziție de institutul de sondare al DCMedia Group, întrebați despre încrederea în personalitățile politice, 19,8% au răspuns că îl preferă pe Marcel Ciolacu. Același procent de români au spus numele prim-ministrului Nicolae Ciucă, în timp ce 19,3% au spus că au încredere în Victor Ponta. Florin Cîțu a fost alegerea a 18,8% dintre respondenți, conform DC News.

Înspre sfârșitul clasamentului se află George Simion, care are simpatia doar a 13,1% dintre români.

Sondajul ARGUMENT a fost realizat folosind metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eșantion de 1017 subiecți (18+), reprezentativ la nivel național, cu o marjă de eroare +/- 3.1%, 18-25 februarie 2022. Datele cuprinse în sondajul INSCOP MONITOR au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022 pe un eșantion de 1077 de respodenți. Eroarea maximă admisă este de +/-3%.

Articole recomandate
Politică

Deputatul PNL George Tuţă a depus o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pentru a îmbunătăţi infrastructura din Sectorul 1

Politică

George Tuță, deputat PNL: „Legea incluziunii financiare a fost adoptată! Se creează un mediu propice pentru prosperitatea românilor!”

Politică

George Tuță, deputat PNL: „Propun o coaliție pentru incluziunea financiară, prin care sistemul bancar, statul și mediul academic să găsească cele mai bune soluții pentru consumatori”

Politică

George Tuță, deputat PNL: Strategia de educație financiară este la fel de necesară ca strategia națională de dezvoltare a pieței de capital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *