Politică

Marcel Ciolacu: „Parlamentul României sprijină şi solicită acordarea candidaturii la UE pentru Republica Moldova”

În urma unei ședințe comune a Parlamentelor României și Republicii Moldova, ținută la Chișinău, vicepremierul Marcel Ciolacu a reiterat susținerea pe care țara noastră o acordă vecinilor de peste Prut, în vederea aderării la Uniunea Europeană.

„Parlamentul României sprijină şi solicită acordarea candidaturii la UE pentru Republica Moldova la următorul Consiliu European. Întotdeauna vom fi de aceeași parte în ceea ce privește destinul european al Republicii Moldova”, a mai spus Ciolacu, în timpul discursului său de la tribuna Parlamentului moldovean.

Mai mult, adresându-i-se președintei Maia Sandu, Marcel Ciolacu i-a transmis acesteia că toate forțele politice române sunt pregătite să contribuie la formarea României Mari, din perioada interbelică, „în interiorul Uniunii Europene”.

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, oficialul român a anunțat că va susține cauza Republicii Moldova, săptămâna viitoare, la Bruxelles, când va participa la reuniunea prim-miniștrilor și comisarilor afiliați grupului politic Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D).

Articole recomandate
Politică

Deputatul PNL George Tuţă a depus o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pentru a îmbunătăţi infrastructura din Sectorul 1

Politică

George Tuță, deputat PNL: „Legea incluziunii financiare a fost adoptată! Se creează un mediu propice pentru prosperitatea românilor!”

Politică

George Tuță, deputat PNL: „Propun o coaliție pentru incluziunea financiară, prin care sistemul bancar, statul și mediul academic să găsească cele mai bune soluții pentru consumatori”

Politică

George Tuță, deputat PNL: Strategia de educație financiară este la fel de necesară ca strategia națională de dezvoltare a pieței de capital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *