Politică

George Tuţă: “Trebuie să ne uităm la serviciile financiare sau la accesul la serviciile financiare ca la alimentarea cu apă”

Birocraţia este un mare impediment în ţara noastră, trebuie să scurtăm din termene şi să ieşim din logica României, aceea de a aştepta răspuns de la autorităţi, pentru orice, 30 de zile, a declarat deputatul PNL George Tuţă, la Forumul Pieţei de Capital, organizat de Financial Intelligence.

Acesta a declarat că, după Proiectul legislativ de reducere a impozitului pentru investitorii de pe piata de capital aprobat acum câteva luni, acum lucrează împreună cu ASF şi cu actorii din piaţa de capital la modificarea unor norme: “Avem un grup comun de lucru cu domnul Horia Gusta (AAF), legat de fondurile de investiții alternative, prin care să mai reducem din birocrație, să mai scurtăm din termene și să mai ieșim din logica aceasta a României de 30 zile. Cred că la finalul acestei luni, începutul lunii octombrie, o să avem o formă pentru a o prezenta spre dezbatere”.

În opinia lui George Tuţă, viața s-a scumpit ca efect al unor crize multiple cu care până acum nu eram obisnuiți: “Noi știam că vine o criză, trece, vine următoarea și așa mai departe. Astăzi, însă, trăim crize concomitent. Acum avem minim trei: de securitate, energetică și cea financiară şi trebuie să ne adaptăm noii realităţi”.

Citiți mai multe pe Financial Intelligence.

Articole recomandate
Politică

Deputatul PNL George Tuţă a depus o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pentru a îmbunătăţi infrastructura din Sectorul 1

Politică

George Tuță, deputat PNL: „Legea incluziunii financiare a fost adoptată! Se creează un mediu propice pentru prosperitatea românilor!”

Politică

George Tuță, deputat PNL: „Propun o coaliție pentru incluziunea financiară, prin care sistemul bancar, statul și mediul academic să găsească cele mai bune soluții pentru consumatori”

Politică

George Tuță, deputat PNL: Strategia de educație financiară este la fel de necesară ca strategia națională de dezvoltare a pieței de capital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *