Politică

PPU-sl a început strângerea de semnături pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a lansat în stradă campania de strângere de semnături pentru alegerile parlamentare, la monumentul Kilometrul zero din București, în prezența mai multor lideri ai partidului, alături de membri și susținători.
Umaniștii au anunțat și intrarea într-o nouă etapă a campaniei „Stop abuzurilor!”, care înseamnă crearea unei baze de date naționale cu sesizările cetățenilor, care vor fi centralizate și apoi vor ajunge la autoritățile competente să ia măsuri.
Cel mai recent, Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal), a anunțat că va reprezenta în instanță, în cadrul unei acțiuni colective, cadrele sanitare ale căror drepturi au fost încălcate în ultima perioadă, fie că vorbim despre plata sporurilor și stimulentelor promise sau viața pusă în pericol de lipsa echipamentelor de protecție.
Articole recomandate
Politică

George Tuță, deputat PNL: Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate și în formă electronică

Politică

George Tuţă şi Radu Oprea: Iniţiativă legislativă prin care oferim oportunitatea fiecărui cetățean să aibă garantat un cont, fără comisioane financiare

Politică

Dosarul cu şină va deveni în curând istorie. Instituțiilor publice le-ar putea fi interzisă solicitarea oricărui obiect de papetărie

Politică

George Tuţă: “Trebuie să ne uităm la serviciile financiare sau la accesul la serviciile financiare ca la alimentarea cu apă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *