Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea: „Un an de zile i-a luat Tribunalului Penal International sa emită un mandat pe numele lui putin pentru crime de război”

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri mandat internațional de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin pentru crime de război. Acesta este acuzat de deportarea ilegală a mii de copii ucraineni de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, jurnalistul Stelian Negrea comentează această decizie, pe care o consideră a fi venit prea târziu – după un an. În tot acest timp, civili și militari ucraineni și-au pierdut viața „ca niște procurori sa adune probe pentru a-l pune sub acuzare pe cel responsabil de aceste crime, atrocitati și pagube materiale nemaivăzute in Europa după cel de-al doilea război mondial”. 

„E o performanta fabuloasa a unui geniu al politicii sa treci intr-un an de la cel mai iubit dictator al Europei, care mituia mai toți oficialii europeni, la un criminal de război”, mai spune Negrea.

Mai mult, acesta afirmă că „Rusia nu recunoaște autoritatea tribunalului e alta poveste”, „la fel cum e alta poveste ca toate loazele rusiei se vor screme pentru alte motive sa spele creierele romanilor în favoarea recent acuzatul de crime de război”. 

Articole recomandate
Opinii

George Tuță, deputat PNL: „De ce sunt supărați oamenii pe stat?”

Opinii

George Tuță, deputat PNL: „Toamna se coc studenții”

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea, despre arestarea lui Buzatu: „E și o veste buna. Mai multe chiar”

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea: „Rar vezi o duplicitate mai mare ca a Austriei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *