Ludovic Orban a lăsat atât de mult timp să se scurgă până la apariția programului de relansare economică a României, încât toate industriile amplu lovite de criză se așteptau la o adevărată revoluție fiscală și financiară. Majoritatea experților așteptau un program agresiv de investiții și infuzie de capital pe 2-4 ani, pe modelul Germaniei sau al Franței, mai ales în contextul apetitului lui Cîțu pentru împrumuturi și a deciziei cancelariilor europene de a relaxa țintele de deficit. Numai că, spectacolul creativ de artificii și sprijin pe care românii îl așteptau s-a dovedit a fi o ciorbă reîncălzită a măsurilor guvernamentale PSD, combinată cu niște IMM-Invest care nu dă tocmai rezultatele de masă dorite și cu lipsa totală a unui program pentru sprijinul marilor companii. Experții în economie și reprezentanții afacerilor românești s-au grăbit, ieri, să sancționeze programul lansat de Orban la iarbă verde. Vocea care deocamdată nu se aude rămâne a cetățenilor care lustruiesc banca șomajului și a celor care au văzut în scumpirea alimentelor de bază o reducere a coșului zilnic de cumpărături.
Din plan lipsesc sursele de finanțare
Sigur că Orban a trecut în programul său miliarde peste miliarde. Însă specialiștii din domeniu, precum Dragoș Cabat, au punctat că planul guvernamental nu poate fi îndeplinit operațional, dar și că banii lipsesc pentru măsurile propuse. Planul economic lansat de Orban, așa cum bine observă bursa.ro, nu are atașate sursele de finanțare. Iar bănuiala că Guvernul s-ar baza pe atragerea fondurilor europene sau pe cele de solidaritate, negociate la nivelul U.E., naște și mai mari temeri. România are o rată de absorbție notoriu de proastă a fondurilor U.E., iar Guvernul nu pare a avea resursele de cofinanțare a fondurilor de solidaritate. Mai mult, ideea de a se baza pe fonduri europene prefigurează construcția unui program de relansare bazat pe bani care nu există efectiv în visterie, ceea ce anulează orice fel de orizont de așteptare decent al implementării programului. Nu poate fi ocolit nici faptul că Guvernul a gândit relansarea economiei pe un deceniu. Spre deosebire de noi, Germania și Franța se ceartă în Europa pentru consumarea fondurilor de solidaritate într-un orizont de 2-4 ani. Guvernul pare a fi în acest context nu doar optimist, ci și paralel cu așteptările partenerilor europeni.
Un deceniu de austeritate?
Mențiunea celor 10 ani în sine au ridicat sprâncenele audienței. Lăsând la o parte că majoritatea statelor tind să admită că relansarea economiei se face prin proiecte și infuzii fulger de fonduri, numărul sugerează că Orban se așteaptă la 10 ani de criză, pe modelul celei din 2008-2009. Practic, prin pachetul de măsuri propuse, Orban nu face altceva decât să contrazic[ ideea de revenire în V a lui Cîțu și să confirme că trebuie să ne așteptăm la o criză prelungită.
Care sunt termenele?
Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii a punctat ieri că ”din păcate acesta (n.r. planul) nu are obiective clare şi termene stricte de implementare.” Faptul că Guvernul nu a inclus termene clare de implementare sugerează că infuzia de fonduri va fi cel puțin lungă și anevoioasă, un lucru pe care majoritatea IMM-urilor îl privesc cu spaimă. Guvernul ar fi demonstrat viziune clară și profesionalism dacă ar fi acordat termene de implementare a măsurilor propuse. Nu a făcut acest lucru. Planul de relansare este astfel scufundat în incertitudine.
Continuitate sau plagiat fără cap și fără coadă?
Din zona politică, mai multe voci au ieșit pentru a sublinia că multe măsuri seamănă izbitor de mult cu fostul program de guvernare al PSD. Și, într-adevăr, unele măsuri sunt preluate aproape la literă din vechiul program propus de PSD. S-ar putea spune că Guvernul, în maturitatea sa, a decis să facă un exercițiu de raționalitate, prin care să continue proiectele în care birocrația de stat a investit deja eforturi și resurse. Nu e o replică rea de spus în trecere pe la televizor, dar adevărul este că ar fi o replică profund greșită.
Bun sau rău, exagerat sau corelat cu nevoile economiei, programul PSD a fost creat pentru un anumit context economic, de relativă stabilitate. Scopul său părea a fi de a consolida creșterea economică, mai degrabă, decât de a ieși din criză. Pentru că Europa și mapamondul nu erau în criză la vremea respectivă. Orizontul de 10 ani anunțat de oamenii PSD-ului era fezabil într-un context în care cea mai mare amenințare era ușoara recesiune. Însă, acum, lumea este în criză. Și orice pachet de măsuri trebuie să fie adaptat la această realitate. A juca cartea continuității acum, când șomajul a depășit 5% și când Ford Craiova va da afară o treime din personal, este ca și când ai fi un căpitan de vapor, urcat la bord cu gândul de a păstra un curs, care se încăpățânează să nu devieze nici spre miazăzi, nici spre miazănoapte, chiar dacă drept înainte se adună un ciclon extra-tropical. Orban vrea să ne treacă prin ciclon, nu neapărat pentru că așa crede că este bine, ci pentru că nu are o idee mai bună și nici o bază creativă de redresare a actualei situații.
În loc de încheiere – țara nimănui
Nimeni nu vrea să recunoască, dar este din ce în ce mai clar că programul lui Orban este de fapt o predare totală a României în fața crizei, cu arme și bagaje. Guvernul lui Orban, plin de aparenți specialiști fini, ca, spre exemplu, Florin Cîțu, pare a aplica deja strategia ipotetică a struțului care lasă capul în jos. Strategia liberală este aceea de a lăsa Europa să-și revină în ritmul ei, de a lăsa lumea întreagă să facă același lucru, speranța fiind că România va ieși din criză odată cu ele. Ar fi fost onest ca, în locul unei adunări de scaune pe o pajiște îngrijorător de verde, Orban să iasă și, cu sinceritate, să ne spună asta, direct în față. Dar nu a făcut-o pentru că știe foarte clar că această strategie este insuficientă. Dacă România doar așteaptă și trimite muncitori spre afară în speranța că alte state îi va angaja sau găzdui, ieșirea noastră din criză va fi mult întârziată față de restul statelor europene și ne vom zbate într-o supă a delăsării și incompetenței pe care cu toții o vom deconta. Indiferent cum ar fi, ieri, pe pajiștea verde, printre măști purtate regulamentar pe scaune de serată dansantă, Orban ne-a transmis, de fapt, că a lăsat România nimănui.
Autor: Lucian Romașcanu