Opinii

Ce sfaturi le dă românilor jurnalistul Stelian Negrea, la 18 ani de la aderarea României la UE

Cu ocazia aniversării a 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și 19 de la integrarea în NATO, jurnalistul Stelian Negrea publică pe pagina sa o serie de sfaturi pentru urmăritorii săi.

Acesta îi îndeamnă pe români să nu aibe „nici un dubiu legat de prosperitatea și securitatea oferite de apartenenta la aceste doua organizații”, dar și să nu se îndoiască că ne merităm locul în cele două organizații. Mai mult, Negrea afirmă că n-ar trebui să avem încredere „în toți manipulatorii si tradatorii care va tot mint ca trebuie sa ieșim din UE sau din NATO”. 

„Sa credeți ca putem sa avem propria voce, stridenta sau pițigăiata, în cele doua organizații. Sa nu credeți ca ne vom pierde în vreun fel identitatea pentru ca suntem parte în cele doua organizații. Schengen și OECD sunt următoarele doua ținte legitime pentru noi”, concluzionează jurnalistul.
Articole recomandate
Opinii

George Tuță, deputat PNL: „Succesul actualei Strategii de Educație Financiară va depinde de calitatea și implementarea sa adecvată în practică”

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea, despre cazul 2 mai: „Ne apropiem cu pași repezi de un nou caz Mario Iorgulescu”

Opinii

George Tuță, deputat PNL: „Avem o șansă pe care nu o putem rata”

Opinii

George Tuţă: Cum să pregătim viitorul muncii cu oameni capabili să abordeze securitatea cibernetică dacă în sistemul preuniversitar dăm bacalaureatul la informatică… pe hârtie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *