Opinii

Abandonarea facultății. Cum pot fi determinați studenții să nu renunțe la cursuri. Ce poate rezolva noua Lege a Educației

În ultimul timp, sistemul de educație românesc nu a acordat suficientă atenție abandonului din sistemul universitar, care este o problemă reală. Noua lege a educației are soluții concrete în acest sens. Dacă propunerea de lege va intra în vigoare, sunt șanse reale ca multe probleme din mediul universitar să fie rezolvate, iar studenții să fie mulțumiți.

Mai exact, ministerul Educației propune înființarea și finanțarea de la bugetul de stat (200 milioane lei/an) a Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), astfel încât să avem cât mai puțini studenți care părăsesc băncile facultăților. Și cadrele didactice vor fi implicate într-un plan care va determina studenții să nu abandoneze școala. Potrivit prevederilorlegii, vorbim de o implicare motivată a cadrelor didactice în programe și activități pentru reducerea abandonului universitar: legea prevede introducerea în norma cadrelor didactice a activităților de consultații cu studenții și activități remediale. Cu alte cuvinte, profesorii vor putea discuta cu studenții, vor avea posibilitatea să fie mai aproape de ei, urmând ca în urma unui dialog aplicat între profesor și student, să se poată identifica eventuale motive sau nemulțumiri pe care un student le poate avea și care pot duce la un eventual abandon.

Mai mult, se are în vedere și dezvoltarea la nivelul studenților a implicării și a sentimentului de apartenență la propria instituție de învățământ superior/facultate.Totodată, în noua lege mai este prevăzută sprijinirea tranziției de la învățământul secundar superior la învățământul universitar, susținerea și finanțarea centrelor de consiliere și orientare în carieră. Sprijinul acordat pentru carieră poate fi definitoriu pentru gradul de satisfacție al studentului față de universitate și sistem educațional, per ansamblu.

Pe de altă parte, proiectul de lege prevede, dacă se ajunge la abandon, dezvoltarea unor politici și practici de reînmatriculare a studenților  de tip „A doua șansă”, la nivelul fiecărei facultăți. Așadar se pot lua măsuri, iar studentul poate fi ajutat.

Un alt avantaj, din noua lege, deși este greu de înțeles de ce nu s-a făcut asta până acum este că, în sfârșit, vom avea locuri la buget pentru studenții cu dizabilități.

Mai sunt și alte probleme existente, care pot fi rezolvateprin noile prevederi ale legii. Subiectul burselor de studiu este unul sensibil, dacă ne raportăm la sumele mici ale burselor acordate până acum. În noile legi ale educației, este prevăzut ca bursele să crească cu aproximativ 50%. Astfel, cuantumul pentru constituirea fondului deburse crește de la 201 lei/lună la 300 lei/lună, pe toată durata anului.

Articole recomandate
Opinii

George Tuță, deputat PNL: „Succesul actualei Strategii de Educație Financiară va depinde de calitatea și implementarea sa adecvată în practică”

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea, despre cazul 2 mai: „Ne apropiem cu pași repezi de un nou caz Mario Iorgulescu”

Opinii

George Tuță, deputat PNL: „Avem o șansă pe care nu o putem rata”

Opinii

George Tuţă: Cum să pregătim viitorul muncii cu oameni capabili să abordeze securitatea cibernetică dacă în sistemul preuniversitar dăm bacalaureatul la informatică… pe hârtie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *