ActualitatePolitică

PSD continuă să-i taxeze pe miniștrii lui Orban. Lucian Romașcanu anunță alte două moțiuni simple, pe muncă şi pe dezvoltare

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat recent că partidul lui Marcel Ciolacu va depune alte două moțiuni simple împotriva ministrului Muncii și al ministrului Dezvoltării. Conform purtătorului de cuvânt al PSD decizia este să depunem aceste două moțiuni. S-a început, în urma deciziei politice, să se lucreze la ele, probabil pe săptămâna viitoare le vom depune. Din păcate, Guvernul nu acționează responsabil, semnalele pe care le trage Parlamentul, care totuși este autoritatea cu cea mai mare reprezentativitate şi instituția cea mai importantă într-o democrație, dumnealor nu țin cont de nimic, domnul Cîțu a picat de vreo patru ori în testul Parlamentului, măcar din moțiune să vadă lucrurile pe care le fac prost şi să le corecteze în măsura în care mai pot, deși mi-e greu să cred că o vor face.”

Decizia PSD vine după ce liberalii au anunțat că pensiile nu vor fi crescute cu 40%, așa cum prevede actuala lege votată în Parlament, ci doar cu 10%. În mod strategic, liderul PNL, Ludovic Orban, a evitat el însuși să anunțe scăderea prefigurată în cazul pensiilor, preferând să prolifereze un atac politic la adresa PSDatunci când a fost chestionat de presă pe subiect.

Pe de altă parte, ministerul Dezvoltării a fost scena unor proteste generate de politica de disponibilizate aplicată de PNL. Liberalii au fost adesea acuzați în ultimele luni că operează disponibilizări și angajări în funcție de criterii partizane, inclusiv în domenii deosebit de sensibile, precum sănătatea.

Decizia PSD vine inclusiv în contextul a alte două victorii înregistrate în Parlament, în cazul moțiunii simple împotriva Ministrului Educației și a celei împotriva Ministrului de Finanțe. Dar, social democrații par să nu dorească să se oprească aici. Ieri, fostul Ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a punctat foarte clar că dacă PNL se va atinge de o singură virgulă din Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moțiune de cenzură.” Nu este prima dată când partidul lui Ciolacu discută o astfel de soluție, după ce mai mulți lideri social democrați au atacat partidul lui Ludovic Orban pe tema inactivității guvernamentale, a împrumuturilor iraționale și a unei aparente lipse de viziune strategică în materie de dinamizare a economiei românești.

Articole recomandate
Politică

Marcel Ciolacu anunță susținerea firmelor românești pentru plata facturilor energetice

Politică

Natalia Intotero, deputat PSD: Elevii trebuie să rămână în bănci

Politică

George Tuță, deputat PNL, își propune să aducă internetul în toată România

Politică

Deputatul PNL George Tuţă, amendament: Firmele, obligate să ofere alternative de plată. Investiția va fi scăzută din impozitul pe profit datorat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *