Opinii

Radu Oprea: „Lumea se schimbă, Europa se transformă, România regresează!”

Citiți un editorial semnat de purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Radu Oprea:

Criza financiară din 2008 şi criza pandemică pe care o trăim acum au arătat că pieţele sunt imperfecte şi că este absolut necesară intervenţia statului, a guvernelor.

Europa devine mai verde, mai digitală dar şi mai socială. În acest timp, România, prin reformele neoliberale trimise “pe şest” de guvernul Cîţu la Bruxelles, a rămas anchilozată în trecut. Primul ministru Florin Cîţu, un adept fervent al lui Milton Friedman, împărtăşeşte opinia că “singura responsabilitate socială a companiilor este aceea de a produce profit”. Claudiu Năsui, ministrul economiei şi mediului de afaceri, este un fan declarat al economistului austriac Ludwig von Mises care a publicat prin 1920, adică acum o sută de ani. Între timp, lumea s-a schimbat. Capitalismul a arătat că fără justiţie socială inegalităţile dintre cei bogaţi şi cei săraci cresc exponenţial. Egalitatea de şansă pentru cei născuţi în familii aflate în deprivare materială nu există fără o politică coerentă a statului. De aceea, mâna invizibilă a lui Adam Smith nu poate rezolva problema inegalităţilor. Nu poate acţiona pentru că de fapt ea nu există. 

Comisia Europeană susţine ca reformele propuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie dezbătute la nivelul societăţii cu toţi actorii reprezentativi. Cu toate acestea, reprezentanții sindicatelor primesc documentele de la omologii lor de la Bruxelles, asociațiile patronale la fel, opoziția și cetățenii români află din mass-media despre noile reforme. România a fost pusă, din nou, într-o situație penibilă de către guvernanții de dreapta.  Aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență ține și de încrederea pe care reușim să o sădim partenerilor europeni. Încredere în capacitatea societății noastre de a se transforma într-o perioadă foarte scurtă, până în 2026. Cum oare ar putea fi realizat acest obiectiv dacă dezbaterea reală, nu cea mimată, a lipsit cu desăvârșire? De fapt, exercițiul dezbaterii a fost interzis în România chiar de către Președintele Iohannis în ultima campanie electorală la care domnia sa a participat.

Apostolii #transparenței, adică Cristian Ghinea și Dan Barna, au omis să îi informeze  pe români că vor reforma sistemul de asistență socială (vorbesc despre conceptul european care include sistemul de pensii). În concepţia guvernului de dreapta, vârsta de pensionare trebuie să crească.  De asemenea, premierul Florin Cîțu a uitat că românii trebuie să știe că salariul minim nu va mai crește. Ministerul Afacerilor Externe a transmis instrucțiuni ca europarlamentarii români să voteze împotriva directivei privind salariul minim adecvat în Uniunea Europeană. Adevărul spus pe jumătate tot minciună se cheamă. 

Parșivitatea guvernanților de dreapta constă în faptul că au introdus reformele neoliberale, pe ascuns, într-un document care ar trebui să aducă 29,2 miliarde de euro în țară. Discursul public a fost doar despre cum prosperitatea va inunda România și cum toate problemele generate de sărăcie vor fi dispărea miraculos. Grozăvia constă în faptul că pe acești indivizi pare să-i intereseze doar încasarea avansului, întrucât știu că nu vor mai guverna multă vreme. Și ascund adevărate bombe  în documente.  Încasarea celor 29,2 miliarde de euro va fi condiţionată de progresul reformelor și atingerea indicatorilor. 

Lucrurile devin de neînțeles cu atât mai mult cu cât declarația de la Porto vorbește despre țintele ambițioase ale Uniunii Europene în ceea ce privește pilonul social. Președintele Iohannis ne-a transmis de la Consiliul European că România susține această declarație, iar apoi când au apărut în spaţiul public documentele transmise de guvernul său, am constatat doar o mare minciună.

Dar pentru a simplifica lucrurile am să concluzionez că indivizii anacronici nu pot iniția și produce schimbarea necesară în societate. Schimbarea va putea fi făcută doar atunci când va exista consens la nivelul societății, iar fără implicarea partenerilor sociali acest lucru va fi imposibil. Parlamentul este locul unde acest consens poate fi obținut. Curaj Florin Cîțu, nu-ți fie frică să prezinți Planul Național de Redresare și Reziliență în Parlament!

Articole recomandate
Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea: „Apropos de acuzațiile la adresa lui Bulai. Mai sunt și alții care tremura prin cotloane mediului academic romanesc”

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea: „Iar si-a luat Ion Țiriac încă un Ferrari”

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea: „Vlad Pascu e un fel de Mario Iorgulescu. Dar ghinionist”

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea: „George Simion a luat-o rău la aceste europarlamentare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *