Politică

Radu Minea, semnal de alarmă în privința Cercetării Științifice-Dezoltării Tehnologice: Nu ne poate opri nimeni de a demasca ”genocidul” cercetătorilor, distrugerea institutelor

Radu Minea, liderul Departamentului de Cercetare al PPU (social-liberal) și președinte al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România (F.S.L.C.P.R.), transmite un mesaj de Ziua Cercetătorului și Proiectantului din România, stabilită conform H.G.764/2004, în care trage un semnal de alarmă privind „genocidul” cercetătorilor și distrugerea sistematică a Cercetării Științifice – Dezvoltării Tehnologice.

„În acest an, în afară de situația generată de pandemie și măsurile adoptate de guvernanți și președinție, un impact devastator l-a avut politica de sabotare a Cercetării Științifice-Dezoltării Tehnologice (C.Ș.-D.T.), promovată de cuplul Președinte – Prim ministru, încă de la instalarea guvernului. Suntem în imposibilitate de a organiza întâlnirea tradițională și de a organiza acțiuni, atât câți am mai rămas, dar nu ne poate opri nimeni de a demasca ”genocidul”cercetătorilor, distrugerea institutelor de C.Ș.-D.T., alocarea de fonduri ridicole pentru un domeniu, care al nivel european este finanțat cu 3% din PIB și prin încălcarea angajamentelor naționale”, transmite Radu Minea.


Situația actuală este cea mai grea din ultimii 30 de ani, spune liderul umanist, care le transmite colegilor săi că prin unitate Cercetarea și Proiectarea din România vor trece peste toate aceste încercări.

„O analiză detaliată a situației actuale, cea mai grea în ultimii 30 de ani, din cauza coaliției la cel mai înalt nivel, pentru aservirea României și a bogățiilor sale, prin împiedicarea reindustrializării, politică europeană impusă de realitățile din ultimii ani și în care C.Ș.-D.T. are un rol determinant.
 Cu toate acestea, nu trebuie să ne demobilizăm, să capitulăm în fața acestor dușmani ai României, care atentează la demnitatea noastră, care încearcă să ne intimideze, să se infiltreze printre noi, iar unde nu reușesc, recurg la coruperea celor vulnerabili.
 Colegelor și colegilor noștri, familiilor  și tuturor celor dragi lor, le dorim multă sănătate și să trecem uniți peste aceste grele încercări. Victoria noastră va fi victoria demnității, onoarei și curajului ce caracterizează adevărații români. Să redevenim partenerii de nădejde ai structurilor economiei românești, în reindustrializarea țării, indiferent dacă vorbim de agricultură, medicamente, electrotehnică, energie nucleară etc.
  Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus Radu Minea.
Articole recomandate
Politică

Jurnalistul Stelian Negrea: „Vânzarea locurilor pe listele parlamentare roade acum partidele mai tinere”

Politică

George Tuță, la Art Safari: „Cel mai dinamic și nonconformist spațiu expozițional din București”

Politică

George Cristian Tuță, întâlnire cu ambasadorul britanic la București: Am discutat despre prioritățile UK în materie de orașe sustenabile

Politică

George Tuță, proiect inovativ pentru școli, realizat împreună cu Ministerul Educației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *