Politică

PSD: Prim-ministrul Cîțu trebuie să înceteze imediat insinuările că protestele de la METROREX ar avea un substrat politic!

Redăm integral comunicatul Partidului Social Democrat: 

Partidul Social Democrat denunță tentativa Guvernului Cîțu de a prezenta conflictul de muncă de la METROREX într-o cheie politică. Spre deosebire de relația dintre Cîțu și bănci, pe vremea când acesta făcea atacuri speculative la moneda națională, orice legătură dintre PSD și președintele organizației sindicale „Unitatea” Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a încetat în urmă cu 13 ani.

Prin urmare, trimiterile făcute de Cîțu la apartenența politică pe care liderul sindical a avut-o cu mult timp în urmă, cu scopul evident de a insinua că protestele de la Metrou ar avea un substrat politic, reprezintă o tentativă dezgustătoare de manipulare a opiniei publice.  

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, denunță diversiunea Guvernului Cîțu: „Terminați cu propaganda! Voi ați pus conducerea Metrorex care trebuie acum să ia măsuri! Deblocați traficul, aplicați legea în conflictul pe care voi l-ați creat și lăsați fake-news-urile menite să acopere carantinarea țării! Mâine, după ce această petardă va dispărea, românii vor sta în continuare în case, nu vor avea bani și nici testare și vaccinare!

Îi solicităm premierului Cîțu și guvernării PNL-USRPlus să înceteze diversiunea mincinoasă și să caute soluții, în favoarea bucureștenilor, pentru gestionarea și dezamorsarea conflictului de muncă de la compania METROREX pe care o au în subordine.

Articole recomandate
Politică

George Tuță, la Art Safari: „Cel mai dinamic și nonconformist spațiu expozițional din București”

Politică

George Cristian Tuță, întâlnire cu ambasadorul britanic la București: Am discutat despre prioritățile UK în materie de orașe sustenabile

Politică

George Tuță, proiect inovativ pentru școli, realizat împreună cu Ministerul Educației

Politică

George Tuță: „Îmi doresc ca șahul să fie una din emblemele Sectorului 1”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *