PeBloguri Exit Reader Mode

George Tuță: „Guvernarea Calamarului sau cum putem cumpăra un portavion cu pânze pe Whatsapp”

Citiți în continuare un editorial semnat de deputatul PNL George Tuță, publicat de Digi24.ro:

Zilele trecute, mai multe școli din București au distribuit părinților cotizanți-aparținători o întrebare pe grupurile de WhatsApp. Având în vedere cifrele situației pandemice actuale, sunteți sau nu de acord să ne mutăm în online? Părinții erau somați să voteze cu DA sau NU, în vederea fundamentării unei decizii care să fie luate de școală.

Aparent pare o consultare binevenită pentru că, nu-i așa, copiii trebuie protejați împotriva infectării. În realitate, gestul ilustrează perfect guvernarea la alibi de care avem parte în aceste zile, în care preferăm să discutăm despre oameni, și nu despre politici, să amânăm și să delegăm arbitrar responsabilitățile pe care le avem.

Evident, părinții “de pe grup” sunt cu meserii, preocupări și educații eterogene. Prea puțini dintre ei sunt virusologi, imunologi sau instruiți în medicină preventivă. Ei sunt însă chemați să care în spate decizii pe care ar trebui să le ia autorități sanitare și ministere care par mai preocupate de “formula” de guvernare decât de cetățenii mari sau mici.