Opinii

George Tuță, deputat PNL: „Follow up. Subțierea dosarului cu șină continuă”

Citiți în continuare un editorial semnat de deputatul PNL George Tuță, publicat de Digi24.ro:

Lansam acum ceva vreme o inițiativă parlamentară izvorâtă din experiența de simplu cetățean aplecat în fața ghișeelor. Este vorba despre “moartea” copiilor de buletin și a copiilor după alte acte și avize oficiale solicitate după bunul plac de instituțiile publice din țara noastră. Explicam aici faptul că autoritățile din România trebuie să renunțe la a solicita informații pe care deja le deține. Pe scurt, copia de buletin care deschide orice dosar cu șină, trebuie să devină istorie. Iar alături de ea, trebuie să dispară multe alte acte și avize pe care statul le cere în copie, deși tot el le-a emis anterior.

Au trecut șase luni de când am făcut primii pași înspre adoptarea acestei legi. Între timp am obținut o largă susținere în întreg Parlamentul. Am descoperit că, indiferent de culoarea politică, fiecare parlamentar român are o istorie inedită în care s-a regăsit în relație cu o instituție a statului. Cu amuzament sau cu obidă, fiecare și-a amintit pe loc un moment care l-a marcat iremediabil. Nu a fost nevoie de nicio “luptă” politică pentru a-i convinge de justețea demersului meu. O sută de semnături de parlamentari se află pe proiectul de lege care a trecut deja de Senat.

Și sunt convins că vom găsi aceeași susținere și în Camera Deputaților, for decizional în cazul de față. Cel mai probabil, în această toamnă va fi luată decizia politică de eliminare a copiilor inutile.

Articole recomandate
Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea, despre cazul 2 mai: „Ne apropiem cu pași repezi de un nou caz Mario Iorgulescu”

Opinii

George Tuță, deputat PNL: „Avem o șansă pe care nu o putem rata”

Opinii

George Tuţă: Cum să pregătim viitorul muncii cu oameni capabili să abordeze securitatea cibernetică dacă în sistemul preuniversitar dăm bacalaureatul la informatică… pe hârtie?

Opinii

Jurnalistul Stelian Negrea: „Am aici un buchet de scrisori de la indivizi nemulțumiți de ceea ce scriu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *