PeBloguri Exit Reader Mode

Florin Cîțu: Reducerea contribuțiilor cu 5%, „singurul mod în care putem să-i ajutăm pe toți românii”

Președintele  PNL, Florin Cîțu, a afirmat în fața jurnaliștilor că reducerea contribuțiilor cu 5%, precum și scăderea TVA-ului cu 2%, ar reprezenta un ajutor pentru toți românii. Liderul liberalilor a subliniat că măsura ar aduce beneficii imediate cetățenilor atât din sectorul bugetar, cât și din cel privat.

„Am discutat. Eu am spus de fiecare dată, cui vrea să asculte, că românii sau puterea de cumpărare a românilor este grav afectată în această perioadă, nu doar a celor din sectorul bugetar, şi atunci singurul mod prin care putem astăzi să îi ajutăm pe toţi românii este acela de a reduce contribuţiile cu cinci puncte procentuale. Astfel, imediat, dar imediat, ar intra mai mulţi bani în buzunarele românilor şi ar putea să folosească banii pentru plata facturilor, pentru a consuma în continuare, pentru a economisi, pentru ce doresc ei. Dar pe noi interesează o măsură care să meargă pentru toţi românii”, a spus Cîţu miercuri, în fața jurnaliștilor.

În ceea ce privește posibilitatea ca partenerii PNL din coaliția de guvernare, PSD și UDMR, să fie de acord cu propunerile sale, Florin Cîțu a afirmat că „nu vede de ce” nu ar fi de acord. Liderul liberalilor a mai specificat că subiectul este încă discutat în cadrul coaliției.

O altă problemă adusă în discuție este aceea a deficitului pe care această nouă măsură l-ar putea aduce, dacă ea este pusă în practică. Întrebat de presă cum ar fi suplimentar minusul care ar apărea la buget, Cîțu a indicat PNRR.

„14 miliarde de euro, granturi din PNRR, aşteaptă să îi luăm. Avem banii aceştia acolo. Nu este nicio scuză să nu luăm acei bani. Dacă facem reformele, în primul rând pe partea de pe cheltuieli, lucrurile se vor aşeza, reforma administraţiei publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reforma sistemului de pensii. Sunt toate lucrurile acolo, dacă le vom face pe toate acestea, veţi vedea că este şi spaţiul fiscal”, a afirmat fostul premier.

Acesta a mai adăugat, referindu-se tot la programul PNRR, că „avem bani pentru investiții din PNRR și cu restul putem să ne permitem să-i ajutăm pe români”.