Politică

Deputat PNL George Tuță: Economia Verde și Digitalizarea sunt piloni cheie în dezvoltarea României inovative

România va avea la dispoziție peste 30 miliarde de euro pentru investiții, prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, care a fost adoptat cu o largă majoritate în Parlamentul European, iar raportul urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, devenind astfel literă de lege, afirmă deputatul PNL George Tuţă, conform unui articol publicat de Financial Intelligence.

Acesta spune: “Ca deputat membru în Comisia pentru afaceri europene, am participat la ședința de prezentare a oportunităților pe care le are țara noastră, realizată de europarlamentarul Siegfried Mureșan, unul dintre coraportorii care s-au asigurat că vom beneficia de aceste fonduri.

Cele peste 30 de miliarde de euro alocate țării noastre, din totalul de 672,5 miliarde de euro, vor putea fi folosite pentru dezvoltarea economiei verzi și realizarea proiectelor privind digitalizarea, ambele sectoare constituind oportunități pentru inovare”.

Citiți mai multe AICI

Articole recomandate
Politică

Jurnalistul Stelian Negrea: „Vânzarea locurilor pe listele parlamentare roade acum partidele mai tinere”

Politică

George Tuță, la Art Safari: „Cel mai dinamic și nonconformist spațiu expozițional din București”

Politică

George Cristian Tuță, întâlnire cu ambasadorul britanic la București: Am discutat despre prioritățile UK în materie de orașe sustenabile

Politică

George Tuță, proiect inovativ pentru școli, realizat împreună cu Ministerul Educației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *