Facebook

Civismul, interesul pentru cei din jurul nostru…

Sursa: Norica Nicolai

Civismul, interesul pentru cei din jurul nostru și pentru societatea în care trăim se construiesc în timp. Generațiile care se formează în România de după 1989 au șansa extraordinară a libertății de gândire, de exprimare, de a-și alege liber un drum în viață. Școala nu mai este doar un loc unde tinerii merg să memoreze tone de informații, ci o perioadă în care acumularea de informații în anumite domenii de interes îi vor pregăti pentru lumea complexă în care vor intra după terminarea studiilor.

Sunt doar câteva dintre motivele pentru care am acceptat cu bucurie și onoare invitația Colegiului Tehnic ” Mircea cel Bătrân” din București de a lua parte la o dezbatere pe teme europene cu ambasadorii juniori și seniori ai acestui colegiu, implicați în proiectul educativ ”Școli Ambasador ale Parlamentului European”. Faptul că elevii acestui colegiu participă la acest proiect coordonat de Biroul Parlamentului European de la București le-a dat oportunitatea de a-și crea în cadrul unității de învățământ un Punct de informare privind Uniunea Europeană, un Club European cu ajutorul cărora atât profesorii cât și elevii sunt mereu la curent cu evoluțiile celor mai importante dosare și teme de dezbatere de la Bruxelles sau Strasbourg. Am avut o discuție extrem de aplicată despre oportunitatea adoptării monedei Euro de către țara noastră, criza refugiaților, promovarea Centenarului Marii Uniri în UE sau prioritățile președinției României la Consiliul UE.

Doresc să o felicit pe doamna director Nicoleta Gaidoș pentru dedicația cu care a devenit ambasadoare senior a acestui program și pentru energia cu care a reușit să implice în activitățile școlii reprezentanți ai Guvernului, Inspectoratului Școlar și ai administrației locale din București, prezenți la această întâlnire. Mulțumesc profesorilor și elevilor care aleg să își dedice timpul liber și energia unui proiect care sunt convinsă că îi va pregăti pe viitorii absolvenți pentru provocările lumii reale. Sau, de ce nu, le va deschide drumul către o carieră europeană.

Scrie un comentariu