Facebook

Toleranță zero pentru hărțuirea sexuală, într-o rezoluție europeană…

Sursa: Maria Grapini

Toleranță zero pentru hărțuirea sexuală, într-o rezoluție europeană
Maria Grapini: “Femeile care declară această violență trebuie să fie protejate!”

Plenul Parlamentului European va vota, joi, 26 octombrie, o Rezoluție privitoare la combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE, act pe care statele membre îl pregătesc, serios și aplicat, ca urmare a plângerilor existente și a solicitărilor făcute de către femeile abuzate din întreaga Europă.
Miercuri, 25 octombrie, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a luat cuvântul, în preambulul votului asupra Rezoluției, felicitând inițiativa, textul, solidaritatea eurodeputaților bărbați, insistând pe nevoia rapidă de parteneriate la nivel național. Umanista a cerut, de la tribuna PE, proiecte sociale și protecție pentru femeile abuzate sexual.
“Consider că am avut o dezbatere utilă, s-a dovedit acest lucru din luările de cuvânt. Am obținut o solidaritate și din partea colegilor bărbați, dar cred că este nevoie să ne adresăm, noi, ca eurodeputați, fiecare în țările noastre și să găsim o sinergie între organizațiile neguvernamentale, între societatea civilă.”

Citiți mai mult AICI

Scrie un comentariu