Blog

Statul Paralel există și dă din coadă. Azi: Operațiunea Stingerea rapidă a Scandalului stîrnit de publicarea Raportului SIPA de către Evenimentul zilei

Sursa: Ion Cristoiu

Joi, 24 mai 2017, Evenimentul zilei a publicat Raportul Comisiei Chiuariu în Afacerea Arhiva SIPA. Sunt colaborator de mai mult timp al Evenimentului zilei, varianta Dan Andronic. Înainte de trimiterea Raportului la tipar, am fost consultat de conducerea redacției, nițel descumpănită la gîndul de a publica un Document declarat Secret de serviciu. Spusele mele au fost reproduse de ziar în textul care prefațează paginile pe care se răsfață Raportul: „O dată intrați în posesia Documentului, ne-am trezit în fața unei probleme neprevăzute. Raportul era adnotat cu „Secret de Serviciu”. Îl publicăm sau nu? Trebuia o decizie imediată. Dan Andronic, directorul și acționarul majoritar al ziarului, era plecat pentru câteva zile din țară. Omul cu o mare experiență decît a noastră în astfel de situații e Ion Cristoiu. Evenimentul de sub conducerea sa, la care am lucrat mulți dintre noi, se specializase în publicare de documente scoase de prin seifuri ferecate. Ziarul avea și o rubrică, de mare interes printre cititori: Am pus mîna pe… Și urma documentul reprodus pur și simplu, fără comentarii. I-am transmis telefonic lui Dan Andronic că avem ceva foarte tare de publicat, că avem niște temeri, dar că am decis ca ultimul cuvânt să-l aibă domnul Cristoiu. Marți seara, în celebra curte a Bibliotecii Academiei, Ion Cristoiu a spulberat orice îngrijorare. După ce a parcurs rapid cîteva pagini din Document ne-a zis: „Asta da lovitură de presă! E secret de serviciu? Eu l-aș publica și dacă ar fi secret de stat. Un secret ajuns la presă, fie el și secret planetar, nu mai este un secret!

Citeste mai multe aici

Scrie un comentariu