Blog

România e condusă de persoane numite în urma unor bătălii de culise și nu alese de Popor în urma unor bătălii electorale

Sursa: Ion Cristoiu

Victor Ciutacu m-a contactat miercuri, 5 august 2015, pentru un dialog la România Tv despre comentariul meu de pe cristoiublog.ro dedicat întrebării:
Cine conduce, de fapt, România?

După cum am reușit să- i spun (telefonul m-a prins în trenul Lübek -Hamburg tocmai cînd controlorul îmi cerea biletul), întrebarea mea nu izvorîse din situația aparte de acum, când Preşedintele e în vacanță, premierul în concediu, iar preşedintele PSD în Brazilia. Plecam în întrebarea mea de la o altă realitate, ivită în ultimul timp. Klaus Iohannis pare interesat doar de consumarea înainte de termen a Bugetului alocat Preşedinției. Premierul Victor Ponta e tot mai slăbit de asalturile Binomului SRI-DNA și de ambițiile lui Liviu Dragnea de a fi un soi de premier de control. Parlamentul e masacrat de același Binom. În multe județe şi oraşe, preşedinții Consiliilor județene și primarii sunt suspendați sau arestați.

Premierul, parlamentarii, președintele țării, șefii de consilii județene, primarii au fost votați în cadrul a ceea ce se numește esența democrației:
Scrutin liber.

Din nenorocire, toți cei votați de românii convinși că au forța de a desemna pe cineva într-o funcție nu mai au nici o putere.
Locul lor a fost luat de instituțiile de forță, care au cunoscut, în cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu o putere mai mare decît Securitatea sub regimul Ceaușescu. Securitatea era condusă, totuși, de partidul de guvernămînt, PCR, pe cînd sub regimul Klaus Iohannis, Sistemul conduce partidul de guvernămînt, PSD.

E mai mult decît interesant că vedetele vieții noastre publice din ultimul timp nu mai sunt premierul, liderii de partide, președinții celor două Camere.
Vedetele vieții noastre publice sunt șefa DNA, Codruța Kovesi, prim adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, președinta ÎCCJ, Livia Stanciu.
Președintele, premierul, liderii de partide, președinții celor două Camere, parlamentarii sunt ciuca bătăiilor în presă.

Citește mai multe aici 

Scrie un comentariu