Facebook

Ideea că banii pentru rachetele Patriot…

Sursa: Cristian Bușoi

Ideea că banii pentru rachetele Patriot pot fi folosiți pentru construirea de spitale și școli este de un populism maxim. Ca stat membru al NATO avem nu doar drepturi, ci şi obligaţii comune cu celelelalte state. Securitatea costă, nu este gratis şi avem norocul să nu simţim lipsa apărării. Ideea NATO nu este că un alt stat ne apără pe noi, pe banii contribuabililor din acel stat, ci împreună, ca aliaţi, descurajăm mai eficient eventualele amenințări şi astfel, cu toţii câştigăm garanţii suplimentare. S-a dovedit că un stat, o naţiune este mai bine să aibă arme pe care să nu le folosească, decât să fie nevoită să le folosească şi să nu le aibă. Legat de alocarea banilor pentru Sănătate, ca unul care ştie cum funcţionează sistemul de Sănătate, pot să spun că risipa de fonduri, din ultimii 20 de ani este, fără îndoială, un lucru care merită revoltă, dar asta nu are nicio legătură cu înzestrarea Armatei. Nu sunt un specialist în înzestrare şi tehnică militară, însă, oricine vrea să se informeze, măcar la nivel minimal, va descoperi că Armata Română suferă la multe capitole. Alocarea a 2% era un pas necesar şi ne-a ajutat în NATO.

Scrie un comentariu