Blog

Ezitările, ambiguitățile și nedumeririle…

Sursa: Varujan Vosganian

Ezitările, ambiguitățile și nedumeririle legate de Programul de guvernare, atât în ce privește Guvernul Grindeanu cât și în ce privește Guvernul Tudose, au, în mare parte, aceeași cauză: cei care guvernează nu sunt, adesea, aceeași cu cei care au inițiat măsurile din Programul de Guvernare.

Am fost ministru în ai multe rânduri. De fiecare dată, am fost autorul (sau coautorul) programului de guvernare pe domeniul în care am fost investit. De aici câteva consecințe: în primul rând a trebuit să dovedesc competențe pe domeniul respectiv, în al doilea rând, mi-am asumat măsurile acelea și, în al treilea rând, le-am anunțat și explicat la timpul potrivit opiniei publice și partenerilor sociali. Nu știu dacă am făcut totul bine, niciodată, în politică, nu depinde doar de tine. E limpede, însă, că mi-am susținut eu însumi proiectele în Parlament și nu a trebuit să-mi cer scuze pentru informații eronate despre programul de guvernare.

Citiți mai mult AICI

Scrie un comentariu