Facebook

Astăzi este Ziua Universală a Copiilor…

Sursa: Claudia Țapardel

Astăzi este Ziua Universală a Copiilor, eveniment ce marchează semnarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și care promovează bunăstarea acestora oriunde în lume.

Această zi este un bun prilej de a reflecta asupra frumuseții copilăriei, asupra efemerității sale, dar și asupra responsabilității pe care o avem față de cei pe care îi aducem pe lume.

Este regretabil însă că în anul 2017 aproximativ 535 de milioane de copii trăiesc în zone grav afectate de epidemii, dezastre naturale, sărăcie extremă și conflicte. Potrivit Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (#UNICEF), dacă eforturile pentru combaterea acestei situații nu vor fi accelerate, aproximativ 70 de milioane de copii și-ar putea pierde viața înainte de a ajunge la a cincea aniversare.

De aceea, în calitate de eurodeputat, susțin toate demersurile în vederea eradicării fenomenului sărăciei, precum și drepturile copiilor la viață, la educație și joacă, la sănătate și la viața de familie.

Scrie un comentariu