Blog

Analizele Deutsche Welle dezvaluie o situatie foarte ingrijoratoare in Germania

Sursa: Radu Tudor

Analizele Deutsche Welle dezvaluie o situatie foarte ingrijoratoare in Germania. In mai multe orase, in ultimul an, au avut loc manifestari neonaziste, de extrema dreapta, insotite de violente si enorm de multe manipulari pe internet in privinta imigrantilor si a altor subiecte sensibile. Europa este pusa in pericol de numeroase provocari in ultima perioada, insa derapajul Germaniei ar putea insemna un dezechilibru major in interiorul granitelor UE, acolo unde nemtii au un rol esential din perspectiva greutatii deciziilor si prin influenta economiei germane.

Ultimul episod s-a produs in acest weekend. Agenţiile de presă nu au nicio imagine de la incidente. Dar postările de pe Twitter au scandalizat. Neonaziştii au mărşăluit prin Dortmund strigând lozinci antisemite. Poliţia nu a luat atitudine.

După marşul extremei drepte de vineri seara, de la Dortmund, au fost declanşate anchete împotriva participanţilor, după cum a anunţat poliţia. Potrivit martorilor oculari, la demonstraţia la care au participat circa 100 de neonazişti s-au scandat lozinci antisemite. Persoanele care au relatat despre cele petrecute în Dortmund mai susţin că poliţia nu a intervenit, în ciuda escaladării situaţiei.

Politicianul ecologist Volker Beck i-a solicitat ministrului federal de interne Horst Seehofer (CSU) o poziţie oficială în care să explice ce vrea să întreprindă împotriva antisemitismului tot mai des întâlnit pe străzile din Germania.

Ancheta declanşată de poliţie nu vizează însă scandările antisemite, ci se concentrează mai ales pe folosirea elementelor pirotehnice. Au fost deja identificate mai multe persoane care au folosit produse interzise şi s-au confiscat materiale.

În Dortmund au mai avut loc astfel de demonstraţii ale extremei drepte şi în trecut.

Jurnalist atacat la Chemnitz

Şi la Chemnitz a avut loc o demonstraţie a oragnizaţiei de extremă dreapta “Pro Chemnitz”. Poliţia anunţă că un jurnalist a fost atacat de demonstranţi. Pentru că acesta a refuzat să depună plângere la poliţie, autorităţile s-au autosesizat doar pentru o posibilă vătămare corporală.

Sediul asociaţiei Rothaus, folosit mai ales de grupări de stânga, a fost atacat cu ouă, persoane neidentificate distrugând şi un geam al clădirii. Potrivit estimărilor poliţiei, la această demonstraţie au participat circa 2000 de oameni, în timp ce la contra-demonstraţia organizată de iniţiativa “Chemnitz ridică-te împotriva rasismului” au fost prezenţi doar 400 de oameni. Poliţişti din mai multe landuri federale au fost mobilizaţi la Chemnitz.

Citiți m ai multe AICI

 

Scrie un comentariu